Logic will take you from A to Z, but imagination will take you everywhere!

miercuri, 23 martie 2011

Lectie despre cub

Se ia o bucata de piatra
Cubul este un lucru atat de complex, inca ma pierd uneori in el; poate ca nici nu sunt singura, avand in vedere ca nu eu sunt cea care i-a redus denumirea la ‘cub’, cand el se numea mandru, hexaedru                                                                                        
Ca sa nu ma pierd, am decis sa il reduc si mai mult, sa il sacadez pana ce obtin sase patrate; patratele raman patrate, nu as dori sa ii rapesc individualitatea… Vedeti, eu aici cred ca greseste si stiinta, si oamenii; inlocuiesc liberul arbitru cu logica, iar ce suntem, cu cat rezultam.

După aceea se sărută de numărate ori cubul…

Dragule, rezultatul ecuatiei dintre tine si mine a fost parca mereu un patrat cu o latura lipsa. Ni s-a explicat frumos ca, de cand lumea, patratul are patru laturi si ca se gasesc sase intr-un cub; ni s-a spus chiar si ca nu omagiem suficient perfectiunea, creatia fara cusur, ca personalizam si binele si raul, iar inauntru la noi intra atunci si toate cele rele si toate cele bune, prin latura lipsa…

- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Poate ca nici noi, ca si oamenii, nu suntem pregatiti sa acceptam perfectiunea, din simplul fapt ca nu o cunoastem, fiind defecti. Mi-ar placea mult ca lectia despre cub sa ramana intre cei patru pereti ai salii de clasa, cum probabil si lui Stanescu i-ar fi placut mai mult sa etaleze in versuri un cub perfect, iar nu unul cu un colt sfaramat (totusi, din intamplare sa fie plasata poezia in volumul Opere imperfect?!); dar asa suntem facuti, sa ne folosim de stiinta pana ajungem pe culmi, iar de acolo sa cadem in neant doar din cauza unei note muzicale cantate in masura gresita, unei replici spuse in actul anterior sau a unul blitz focusat gresit…
Coltul sfaramat e latura noastra lipsa, dragule, e ceea ce ne acorda liberul arbitru, ceea ce ne lasa sa alegem daca ramanem in patrat, sau adaugam un ‘prin absurd’ la ecuatia noastra. Stiinta nu e nelimitata; sunt cele 3 laturi; ceea ce ne face deosebiti este latura lipsa. Iar ceea ce nu stiu ei, dragule, este ca latura lipsa nu s-a creeat ca eu sa fug de tine, ci ca sa evadam impreuna.

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!                    
                                      

miercuri, 16 martie 2011

Omenirea se raceste

Don't wonder why people get crazy, wonder why they don't!

Abia imi revin din a mea prelungita raceala, trezita brusc la realitate cu replica "avem sambata de cantat, maine vi la repetitii!"... Luni, cand ma caram patetic acasa, cu febra, cu gandul ca nici cel mai optimist om nu mi-ar mai putea prezice un lucru cat de cat pozitiv in viitorul apropiat, ma gandeam la oamenirea ce, serios vorbesc, se raceste. Metaforic vorbind, clar! Sunt constienta doar, pana si la 38 de grade, ca nu toti sunteti brusc in pat doar pentru ca eu sunt cu mucii pe tastatura...
Nu ma gandesc la asta acum, pentru ca ar fi primavara, si starea generala brusc da un 'switch' si devine happy happy joy joy; nici pentru ca ar fi post, nici pentru ca dupa 3 zile cu mine insumi constat ca ma simt singura si intr-o sala cu 100 de oameni toti cu ochii pe mine. Ma gandeam la asta cand eram in Berlin, si ma intrebam despre sensul vietii in muzeul lui Kathe Kollwitz, printre zeci de autoportrete si scene de razboi...


In Germania interbelica, duritatea era la ordinea zilei. Slabiciunea, sentimentul, vulnerabilitatea erau simtaminte supraevaluate, eventual lasate in grija poetilor. Germania nu promova ce simti, promova puterea, perfectiunea, strictetea ce eventual poate fi regasita in randul trupelor de balet rusesc... dar sentimentul? Sentimentul era demn de mila, de 'tarile de jos'.
Ei bine, germani sau evrei, din Paris sau din Cluj, toti suntem brusc mult mai... reci. Te salut daca ma saluti si tu; iti spun ca imi place sa citesc Blaga sau N. Kleimbaum, uneori vineri seara, in loc sa fiu in oras, doar dupa ce stiu ca si tu ai micile tale secrete anti-sociale...
Am investit in imobiliare, in resedinte de vara la munte, la mare, in artisti falsi, in istorii neconsacrate si in valori inversate, dar am uitat sa investim in relatia cu cel de langa noi. Sa fim oameni, nu antreprenori!

Evit acum sa dau exemple personale. Am avut norocul de a avea mereu oameni langa mine; am avut oameni langa mine si atunci cand ma simteam singura, si cand eram in gara gata sa plec spre Neverland, si cand eram pe un coridor de spital dand telefoane disperata. Nu stiu daca mi se datoreaza mie, sau faptului ca am fost intotdeauna incapabila sa invat ce trebuie pentru teza la antreprenoriale... :)

Dar, am sa spun si eu, ca in atatea alte dati, ca tomorrow is the first day of the rest of my life. Maine incerc sa fac din cafeaua aia cea mai buna cafea de pana acum, si din discutia cu a mea 'genuine' prietena intr'adevar un inceput de zi care sa merite traita.

E deja 11:44 pm, oficial aproape 'maine', cand va trebui sa imi etalez vocea de Gollum... dar daca tot mai am 15 minute din 'azi', ma duc sa beau un ceai cu rom in curtea din fata.
Never war again!, spunea Kathe; asa ca hai sa nu il omoram pe cel de langa noi, totusi; drop the ego when it comes to humans!