Logic will take you from A to Z, but imagination will take you everywhere!

duminică, 6 februarie 2011

Desperation

Oscar Wilde spune, prin viziunea -sau faptele- lui Dorian Grey, ca "totdeauna exista ceva ridicol in simtamintele celor pe care am incetat sa ii mai iubim". Asa se explica si cum, din mare dragoste, domnisoara Sibyl Vane devine pur si simplu... caraghios de melodramatica.

Intr-un articol mai vechi, spuneam despre acel zid, acea imagine pe care o construim, over and over again, pana ce ne indepartam de esenta persoanei. Totusi, mie imi era zdruncinata mandria prin acea perioada.
Revenind la ridicol si caraghios. Eu cred ca totul pana la urma pleaca de la mandrie; acolo isi au originile si egou'ul si standardele si tot ce ne distruge noua fosta cale pavata spre fericire. Astfel, acel ridicol din simtamintele celor pe care am incetat sa ii mai iubim... nu e doar o reactie tipica unui coleric, nici un aforism ce da dovada de mare inteligenta si intelegere a naturii umane, ci pur si simplu o ofensiva asupra egoului; care, cum e si normal, are reactii adverse. Sibyl Vane nu si-a schimbat atitudinea, sau generalitatile fapturii, ci pur si simpulu... a avut o seara proasta. Nu a jucat atat de bine, fiind, cum spunea ea, 'distrasa'. si ZBANG! -imaginea se sparge, zidul e doborat (fara sa fie inaltata vreo Branderburg Tor in loc), iar egoul simte presiunea fieroasa a primei sageti.



Nu gasim ridicol lamentarea, disperarea, refuzul celor pe care am incetat sa ii mai iubim; gasim ridicol momentul in care am spus 'te iubesc', in care am facut promisiuni, in care ne-am lasat mintea sa umble lelea prin Neverland. Adica pe noi; adica idealismul nostru, impulsivitatea...





Sibyl Vane are un sfarsit gen piesa de Shakespeare; noi, in secolul 21, avem presupuse gauri in cap...
Am evoluat, deci? 

5 comentarii:

  1. Bravo, magnifique !
    Mi-a placut la nebunie cum ai scris si mai mult ce ai scris ;))

    RăspundețiȘtergere
  2. Orgoliul si mandria ajunge de cele mai multe ori la penibil, caraghios, over dramatic, spune-i cum vrei. Dar... e greu sa renuntam, e greu sa acceptam ca ne-am indragostit de cineva imaginat in capul nostru, e greu sa imbratisam nebunia acelor clipe si e greu sa fim fata in fata cu propriile noastre greseli. Sybil a avut o seara proasta dar la inceput drama nu a fost a ei ci a lui Dorian care nu putuse sa accepte ca s-a indragostit de cineva atat de imperfect. Probabil zidul de care vb tu e acea imagine perfecta, de nezdruncinat, a omului iubit, noi, de cele mai multe ori, reusim sa ne amagim over and over ca perfectiunea nu are cum sa dea gres.
    Nu stiu daca omul in domeniul iubire va putea evolua vreodata, eu cred ca nu. Si ar fi usor si am evita penibilul daca doar am avea puterea sa ne confruntam cu omul din fata noastra, asa cum e el, fara zid, dezgolit, real. Dar atunci poate am ramane noi fara zidul pe care celalalt si l-a construit. Nu putem dezgoli pe altii pana nu ne lasam noi insine dezgoliti.

    Si te rog nu mai scrie si tu despre Oscar Wilde si ale sale opere ca am sa innebunesc incet! (Atestatu pacii)

    Si in cele din urma te intreb draga mea prietena, se putea un post-back mai evident ca asta? :) sau cel putin the last phrase! :))
    Cheers.

    RăspundețiȘtergere
  3. gio:

    1) ce imi place partea cu "nu putem dezgoli pe altii pana nu ne lasam noi insine dezgoliti". :)

    2) scuze, am uitat de atestatul tau dandy, data viitoare ma voi relata -paranoica fiin, probabil- la Virginia Woolf (seriously, there's nothing dandy there...!)

    3) post-back-ul? well, girls just wanna have fun! Slante!

    RăspundețiȘtergere
  4. Fain postul... si nap poate fi si o chestiune de orgoliu, chiar daca e unicul loc unde ar trebui sa dispara!
    O sa ma gandesc la asta!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Edu: asa-i ca e unicul loc unde ar trebui sa dispara?!?

    Orgoliu, mandrie, etc; sunt un fel de a doua noastra natura, de fiinte cazute. Dar e bine sa ne gandim la asta, asa, la cate o cafea; si poate asa evoluam... :)

    RăspundețiȘtergere