Logic will take you from A to Z, but imagination will take you everywhere!

luni, 28 februarie 2011

That was then and this is now

Cam asta ar fi problema: atunci cand scriu, vreau sa scriu iar nu sa ma plang; sau sa va pasez pur si simplu voua intrebari la care nu sunt eu in stare sa imi dau raspuns. Asa ca prefer sa selectez. Iar, in zile ca cele de azi, cand totusi tacerea nu e mai puternica decat muzica, ii las pe the Monkees sa dea verdictul.


I've led a thousand lives it seems!

luni, 7 februarie 2011

Me vs. my ego (II)

welcome back disfunction. sau 'hello darkness my old friend'.
vin de afara, am baut un ceai in curte, in plina ceata, alaturi de vremea care se schimba; ce face ea, vremea? well, it's doing okay, it's planning to (probably) 'let it snow' again.

Me: you know, imperfection is calling me; load and clear!
My ego: ... okey, live by yourself, then. I'm taking a vacation. I'm going to Neverland!
Me: you never asked me to come with you in Neverland, and a vacation sounds really good; necessarily, actually.
My ego: In your world, I'm your Neverland; exclude your soul and let me jump in!
Me: No... quiting smoking was for you; I think I'll keep my soul; heard that it can bring Neverland to me as well.
My ego: Okey; but it doesn't believe in you, Peter Pan!
Me: Maybe, but I always had a thing for Tinker Bell; so, goodbye for now. I hope you and my mental sanity enjoy your trip...

Si a plecat, fara sa stiu cine castiga, defapt...

duminică, 6 februarie 2011

Desperation

Oscar Wilde spune, prin viziunea -sau faptele- lui Dorian Grey, ca "totdeauna exista ceva ridicol in simtamintele celor pe care am incetat sa ii mai iubim". Asa se explica si cum, din mare dragoste, domnisoara Sibyl Vane devine pur si simplu... caraghios de melodramatica.

Intr-un articol mai vechi, spuneam despre acel zid, acea imagine pe care o construim, over and over again, pana ce ne indepartam de esenta persoanei. Totusi, mie imi era zdruncinata mandria prin acea perioada.
Revenind la ridicol si caraghios. Eu cred ca totul pana la urma pleaca de la mandrie; acolo isi au originile si egou'ul si standardele si tot ce ne distruge noua fosta cale pavata spre fericire. Astfel, acel ridicol din simtamintele celor pe care am incetat sa ii mai iubim... nu e doar o reactie tipica unui coleric, nici un aforism ce da dovada de mare inteligenta si intelegere a naturii umane, ci pur si simplu o ofensiva asupra egoului; care, cum e si normal, are reactii adverse. Sibyl Vane nu si-a schimbat atitudinea, sau generalitatile fapturii, ci pur si simpulu... a avut o seara proasta. Nu a jucat atat de bine, fiind, cum spunea ea, 'distrasa'. si ZBANG! -imaginea se sparge, zidul e doborat (fara sa fie inaltata vreo Branderburg Tor in loc), iar egoul simte presiunea fieroasa a primei sageti.



Nu gasim ridicol lamentarea, disperarea, refuzul celor pe care am incetat sa ii mai iubim; gasim ridicol momentul in care am spus 'te iubesc', in care am facut promisiuni, in care ne-am lasat mintea sa umble lelea prin Neverland. Adica pe noi; adica idealismul nostru, impulsivitatea...





Sibyl Vane are un sfarsit gen piesa de Shakespeare; noi, in secolul 21, avem presupuse gauri in cap...
Am evoluat, deci?