Logic will take you from A to Z, but imagination will take you everywhere!

joi, 8 aprilie 2010

We fail sau Despre oamenii pe care ii iubim

Defapt, zidim un perete numit omul pe care il iubim; zidim la el din prima zi in care am avut contact cu dansul, de la inceput, de cand ne-am conectat intaia oara; zidim imaginea pe care o vedem, sau pe care vrem sa o vedem, sau pe care am avut-o odata, demult, si insistam sa o pastram.

Problema e ca uneori, (nu mereu!), dar uneori, in spatele zidului se afla chiar persoana. Si acum; cred ca in momentul in care zidul este daramat, si ramanem fata in fata cu omul, nu mai procesam. Nu mai conteaza ca am putea descoperi cine e cu adevarat in fata noastra, dar conteaza ca nu e omul din zid; sau zidul. Imaginea odata formata, odata iubita a omului, aceea conteza. Si poate nimic mai mult, sau cel putin nu atunci.

De parca nu am putea fizic sa acceptam o alta varianta a omului; nu, suntem obisnuiti ca lucrul ala sa fie alb, celalat negru, si ce e gri, e tacere. Parca nu am mai putea sa iubim, parca e un strain, cineva care nu mai e, oarecum.

Si acum intreb, cat de mult vedem omul, si cat e defapt imaginea din capul nostru? Am ajuns sa ma aud vorbind, si sa nu mai imi dau seama cine sunt eu, sau cine e el, sau unde vroiam defapt sa ajungem. De'a dreptul sadic. Inacceptabil.
Totusi, se presupune ca toti suntem impotriva teoriei ce presupune schimbatul oamenilor; se spune ca "luam omu' de bun"; il luam asa cum e, il iubim asa cum e, si el face parte din viata noastra, de acum inainte.
Pana la zid... Pana cand we fail. Epic fail.

In sfarsit, vroiam sa imi cer scuze pentru ca eu mi-am daramat zidul din fata persoanei pe care o respect cel mai mult. Nu doar pentru linistea mea, ci pentru a lui. Asta, si faptul ca acum, fara zid, I feel empty...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu